Posts Tagged: "creativitate"

Tort cu fructe

- - Desert

tort de lamaie

Azi ma gandeam sa iti impartasesc o idee de tort cu fructe. De fapt sunt 3 idei de tort pe care il poti oferi cadou sau pastra ca sa il privesti, mai degraba decat sa il mananci. Si pentru ca deja vrei sa stii despre ce e vorba, iti spun. E vorba de un proiect de crafting pe care l-am avut de facut pentru un salon.  Am acceptat, nestiind la inceput ce ar trebui sa fac exact, pentru ca specificatiile nu erau clare: ” Vrem niste briose, sau ceva dulce decorativ “, mi s-a spus.

Am mers la un magazin de crafting si in timp ce ma uitam printre multitudinea de materiale, mi-a venit aceasta idee cu feliile de tort. Am cumparat toate ingredientele si am mers acasa intr-un suflet. Cunosti, cred, sentimentul ala cand abia astepti sa incepi sa faci ceva fain. Acea nerabdare creativa si constructiva. Si pentru ca acest tort este vegetarian, vegan si raw, se incadreaza perfect in decor. Iata de ce ai nevoie pentru a crea minunatiile:

  • imaginatie – 1/2 kg
  • rabdare –  3 bucati
  • creativitate – o cescuta
  • indemanare – 1 lingura
  • motivatie – 5 bobite
  • bucurie de copil – dupa gust

tort de caise

Cat despre ingredientele palpabile, ai nevoie de:

  • burete special pentru aranjamente florale uscate ( exista si din cel care se imbiba cu apa, nu e vorb despre el )
  • pasla de diverse culori
  • ata colorata si ac
  • pistol cu silicon cald
  • foarfeca
  • margelute diverse
  • panglica decorativa
  • decoratiuni pentru ornat ( fructe din plastic, margele, bucatele mici din pasla, etc. )

Ca sa creezi o felie de tort, trebuie sa faci urmatoarele:

  • taie din buretele uscat pentru flori o forma de felie de tort
  • realizeaza din pasla modelul plan care imbraca forma din burete
  • coase bucatile de pasla pe burete in asa fel incat sa imbrace perfect forma
  • lipeste cu grija decoratiunile

tort de ciocolata cu capsuni

Tadaaaa! :D Feliile tale de tort sunt gata. In plus, nu ingrasa! Hihi!

Spor la treaba!

p.s. – abia astept sa imi spui care ti-a placut cel mai mult si cum ti-a iesit tortul tau; poti pune si o fotografie daca doresti :)