Category "Articole sanatoase"

O dupa-amiaza de joi

- - Articole sanatoase

In cadrul cursului de nutritie pe care l-am finalizat s-a facut o intalnire care a avut ca scop punerea in practica a cunostintelor si impartasirea obieiurilor noastre culinare. Si, cum nu ne place sa mancam singuri, ne-am intalnit ieri sa ne bucuram impreuna de cateva preparate care sunt usor de facut si care sunt foarte hranitoare si sanatoase. O dupa-amiaza de joi poate fi si asa.MeetingFiecare dintre noi am adus, entuziasti, cate ceva, ca sa oferim din ceea ce stiam si celorlalti si sa ne bucuram impreuna de o dupa-amiaza “gustoasa”.UntModesta, care este din Republica Dominicana ne-a pregatit Sopa Boba ( o supa dulce de legume si taietei indicata in afectiunile digestive ), iar ceilalti colegi impreuna cu coordonatorul nostru am pregatit suc de spanac crud cu portocale facut la storcatorul cu turatie mica, briose cu morcov, unt de casa cu dulceata de merisoare si budinca de avocado.Papa bunReteta de Sopa Boba este urmatoarea:

Se pune apa la fiert, cam 2 litri, cu 5-6 catei de usturoi, o ceapa intreaga, boabe de ienibahar, si sare (dupa gust). Dupa ce incepe sa fiarba, cam dupa 8-10 minute la foc moderat, se pun doi morcovi taiati, si se fierb. Dupa ce sunt usor moi, se pun 4-5 cartofi taiati cubulete, dupa care se adauga taietei. Cea mai buna varianta este cea cu taietei facuti in casa. Daca e nevoie, se poate completa cu apa. Se condimenteaza cu vegeta naturala fara sare sau alti aditivi si, dupa ce se stinge focul si se adauga zeama de lamaie.
Sopa BobaPentru budinca de avocado, gasesti reteta aici.BudincaSucul de spanac proaspat se face dintr-un kilogram de frunze de spanac spalate in prealabil si cateva portocale dupa gust. Pentru un suc mai astringent, poti adauga 1 lamaie si o bucatica de ghimbir.SucImi plac intalnirile care aduna oamenii aproape. Mancarea buna poate fi prilej de apropiere si prietenie, asa ca sa fim deschisi catre oameni si spre a impartasi cu ei timpul si bunatatile pe care stim sa le facem.
Nutritie

 

Hrana sanatoasa

- - Articole sanatoase

Cine esti tu cu adevarat? Esti job-ul tau cu care te identifici atat de bine? Esti colegii tai care sunt in permanenta nemultumiti, critici, cool dar insingurati? Esti familia ta? Esti oamenii morocanosi si gri de care esti inconjurat(a)? imageDaca primul lucru pe care il intrebi atunci cand intalnesti un om nou, este unde lucreaza, e posibil ca sa te consideri una cu ceea ce muncesti si sa crezi ca asta e masura lucrurilor. E posibil sa fie asa, dar nu sunt convinsa. Tu nu esti job-ul tau, oricat de tentant ar fi sa crezi asta, oricat de multi ani ai muncit pentru status-ul tau si oricat de reconfortanta e recompensa in raport cu tine si cu ceilalti. Nu esti titlul tau corporatist, englezesc, intraductibil.

Cunosc multi oameni, unii mai apropiati, altii doar cunostinte, care imi spun ca sunt realizati profesional, dar dincolo de acest lucru au un sentiment de gol. E dureros, dar niciodata prea tarziu pentru actiune. Ce putem face cu ce avem?

Putem alege sa aducem ceva bun in jurul nostru, sa oferim voluntar ceva din noi, putem alege sa aducem la lumina valorile care s-au stocat in ADN-ul nostru de atatea generatii, putem sa fim atat de minunati cum ne vedeau cei din familie cand eram un pui de om. Nu ni se cuvine nimic pe lumea asta, nu suntem centrul Universului si uitam adesea sa multumim si sa fim recunoscatori. La propriu, Pamantul e undeva la marginea galaxiei noastre. Uitam ca suntem limitati, vulnerabili, ca exista suferinta in lumea asta dar si frumusete si lumina. Suntem separati unii de ceilalti, dar, totusi atat de interconectati. Nu mai vedem dincolo de usa noastra, ne punem masti una peste alta. Suntem prea ocupati ca sa traim. Sunt atatea lucruri minunate in jurul nostru! Sunt atati oameni care duc dorul unei lumi bune si unii, care se implica cu adevarat sa faca din aceasta lume una mai buna. Uneori ne simtim singuri, dar nu suntem. Exista intotdeauna o diferenta intre aparenta si esenta. Ceea ce pare nu e ceea ce este.imageAdevarata noastra valoare sta in ce putem face sau cine putem fi dincolo de aceste lucruri. Putem fi cine dorim sa fim. Cand alegem sa fim cea mai buna varianta a noastra incepem sa oferim ceva din vulnerabila si mica noastra fiinta, dar, de fapt, incepem sa fim una cu tot ce e in jurul nostru. Nu avem nimic de pierdut, pentru ca nu oferim de la noi, ci de la Cineva / Ceva ce e mai presus de noi. In aceasta fiinta care suntem noi se afla adunate cele mai minunate lucruri din lume daca scopul in care le folosim este unul nobil.imagePoate crezi ca un astfel de articol nu are legatura cu domeniul site-ului, insa are. Sanatatea se imparte in Sanatate Fizica, Sanatate Mintala si Sanatate Sociala. Eu as mai adauga si altceva, ce nu am invatat la scoala. O dimensiune spirituala, dar care nu are religie. Hrana sanatoasa poate reprezenta cu totul altceva in fiecare dintre cele 4 instante. Daca ne preocupa sanatatea fizica, nu e suficient.

“Mens sana in corpore sano”, totul integrat armonios intre alte fiinte si in Univers.

“Fii schimbarea pe care o doresti in lume” – spunea Mahatma Ghandi.

<3

Ceai de condimente

- - Articole sanatoase, Mic dejun

Am avut revelatia acestui ceai dupa ce instructoarea mea de Yoga ne-a servit, de ziua ei, cu ceai ayurvedic. M-am gandit, de asemenea, la un ceai pe care il beam cu placere intr-unul din Bistro-urile din oras si as fi vrut sa il iau acasa, si sa il beau tot timpul, atat de mult imi placea aroma! Aducandu-mi aminte gusturile, am facut un joc de imaginatie si m-am gandit: oare care erau gusturile acelea si din ce le-as putea obtine? Asadar, am luat rasnita de la robot, si am pus in ea, dupa “ochi”, parti egale din urmatoarele condimente:

  • cuisoare
  • anason stelat
  • pudra de ghimbir
  • pudra de curcuma ( turmeric )
  • scortisoara
  • cardamon

ceai de condimente

Le-am rasnit ( chiar daca pulberile nu trebuiau rasnite, dar pentru omogenizarea gusturilor, era nevoie ) si, intre timp, am incalzit apa ( de izvor, de la Pietrele lui Solomon, de unde luam de ceva vreme ). Pentru un litru de ceai este suficienta o lingurita rasa din praful care se creeaza prin rasnire. Pentru mine, acest ceai e un deliciu. De obicei, il beau dimineata ( mai pun un pliculet de ceai verde in el, pentru trezire ), dar e foarte bun oricand. Pe langa gustul absolut fenomenal, acest ceai contine toata esenta condimentelor si toate proprietatile vindecatoare pe care le au acestea. Ia sa vedem.

ceai de condimente

Cuisoarele sunt, de fapt, mugurii arborelui Eugenia Caryophyllus, deci ca orice mugur, contin toata esenta plantei intr-un bobulet. Acestea contin ulei volatil, ca majoritatea celorlalte ingrediente ale ceaiului. Pot fi folosite cu succes in racelile de sezon, fiind de un real ajutor. Sunt foarte bune pentru digestie, ajutand tranzitul intestinal. Ele au, de asemenea, actiuni antiparazitare, tonice, antibacteriene, usor anestezice, analgezice si relaxante. Pentru anumite afectiuni se poate folosi si uleiul de cuisoare, insa trebuie consultat un medic naturopat.

Anasonul stelat este unul dintre condimentele mele preferate! Un gust asemanator il au feniculul ( leguma ) si semintele de fincen. Dintotdeauna mi-a placut acest gust, drept pentru care imi plac Sambuca ( un lichior de anason ), bomboanele cu anason si chiar sa ma spal pe dinti cu pasta de dinti cu aroma de anason. Cred ca lumea se imparte in doua, din acest punct de vedere: dei carora le place si cei carora nu le place acest gust. :D

Anasonul are proprietati asemanatoare cu cele ale cuisoarelor. Ajuta peristaltismul intestinal, este bun impotriva balonarilor si a colicilor, e antiinflamator, antiparazitar si antiviral.

Ghimbirul intareste sistemul imunitar, ajuta digestia, are caracter antialergic, este bun pentru circulatia sangelui, previne artrita, are efect energizant, si ajuta impotriva stress-ului. In cartea sa, “The Inflammation Free Diet”, Monica Reinagel considera ca ghimbirul face parte dintre alimentele cu cel mai mare indice antiinflamator.

Curcuma sau turmericul face parte, de asemenea din alimentele cu potential antiinflamator si antioxidant puternic. Este des folosit in bucataria orientala, dar usor-usor il putem introduce si noi in bucataria noastra, pentru proprietatile sale.

Printre altele, turmericul este antioxidant, ajuta in cazul bolilor hepato-biliare, are proprietati antibiotice, antivirale, creste mobilitatea articulatiilor, imbunatateste circulatia, ajuta la eliminarea toxinelor si este stimulator pentru bila.

Scortisoara este, de asemenea un puternic antioxidant. Este un condiment cu efect relaxant, intineritor, antiviral, echilibreaza glicemia si are un efect tonic asupra creierului si organismului.

Cardamonul poate fi folosit si la cafea, dand o aroma orientala. Are, de asemenea, multiple intrebuintari pentru sanatate. In medicina Ayurvedica se considera ca persoanele care sufera de depresie pot bea ceai de cardamon si ca acesta ii poate ajuta impotriva acestei probleme innegurate. Are efect detoxifiant, ajuta in cazul problemelor de digestie, antioxidant si afrodisiac.

Asadar, daca vrei sa incerci acest cocktail pretios, e foarte simplu. Insa, trebuie sa mentionez ca pentru orice problema de sanatate trebuie sa consulti un medic, indiciile oferite pe site fiind informative. De asemenea, persoanele cu alergii, care se stiu bolnave, sau sunt insarcinate, ar trebui sa se documenteze mai bine inainte de a incerca sa consume aceste condimente si sa ceara sfatul medicului.

Salute!

 

Germeni

- - Articole sanatoase

Poate ai cumparat pana acum germeni de la magazin sau poate ca i-ai crescut chiar tu. Cea mai mare bucurie este atunci cand ii cresti chiar tu. Impropriu spus ca ii cresti, de fapt forta vitala, apa si grija ta ii cresc. Eu ma bucur foarte mult cand pun seminte la germinat si vad minunea vietii dintr-o bobita. Pe langa faptul ca acest lucru poate reprezenta chiar o terapie in sine, germenii sunt extraordinar de sanatosi. Sunt hrana VIE! Iar aceasta hrana ni se daruieste pe sine noua. De aceea le sunt recunoscatoare. :)

germeniBobitele pe care le-am pus de data asta la germinat ( am mai multe feluri de seminte, ecologice, cumparate de la magazinele naturiste ) au fost de: Mustar negru, Rapita, Grau Spelta. Fiecare bobita are proprietatile sale. Germenii contin toata esenta plantei si, din punct de vedere energetic contin forta vitala care ajuta planta sa creasca. Sunt cu adevarat binecuvantati! Prin faptul ca aceste mici vietati verzi isi ridica privirea catre tine si se daruiesc tie reprezinta un mesaj de iubire care iti este adresat. De aici si recunostinta pe care o avem pentru ele.

Germenii reprezinta un domeniu atat de vast incat se pot scrie carti intregi despre ei, astfel incat voi enumera doar cateva lucruri despre ei.

  • contin esenta plantei mature si informatiile acesteia, tot universul intr-o samanta
  • sunt plini de vitamine si minerale
  • pot fi mancati in cantitate mica, deoarece sunt foarte concentrati
  • sunt vii, ceea ce inseamna ca rezoneaza direct cu noi, de indata ce i-am consumat
  • pot constitui o forma de terapie fata de boli
  • pot constitui o alternativa verde iarna, cand nu prea avem alimente verzi de sezon
  • sunt foarte, foarte aromati
  • pot fi crescuti cu usurinta, pentru asta avand nevoie doar de: seminte, germinator, apa, rabdare si iubire
  • te vei indragosti de ei imediat si vor deveni un “must” in curand

germeni

Ca sa faci germeni, alege din varietatea de seminte ecologice pe care le gasesti la naturiste sau pe net. Iti poti face un germinariu dintr-un borcan peste a carui gura ai pus un tifon prins cu un elastic sau iti poti cumpara un germinariu. Ambele pot fi la fel de eficiente. Pune semintele la inmuiat in putina apa. Fiecare dintre seminte vor fi inmuiate in functie de cat de mari sunt. De exemplu, semintele mici se inmoaie 2-3 ore iar cele mari ( nautul, fasolea ), undeva la 8-9 ore sau mai mult. Scurge-le si lasa-le la aerisit cu gura borcanului indreptata usor in jos, sau in germinariu, cu capacul pus.

germeni

Udatul semintelor inseamna, de fapt, mai mult spalatul si scurgerea lor. Nu lasa germenii sa balteasca in apa, pentru ca vor incepe sa miroasa si vor putrezi. Pe masura ce cresc, plantutele trebuie spalate de fiecare data. Eu spal germenii de 2 ori pe zi, dimineata si seara. Poti manca germenii de indata ce au incoltit, sau ii mai poti lasa sa creasca pana la maximum 5 cm. Mie imi plac cel mai mult undeva la 2 cm, iar germenii de grau, imediat ce au incoltit. Germinarea ne ajuta sa ne manifestam mai mult rabdarea, iubirea, recunostinta, grija si vointa, deci sunt buni si pentru suflet. Dinspre mine inspre tine, toate bune! :)

germeni