Monthly Archives: September 2014

Salata calda de naut

- - Fel principal, Salate

Nautul este foarte gustos, si are o concentratie foarte mare de proteine vegetale, ca mai toate boabele si bobitele, incluzand mazarea, fasolea si lintea. Totusi, are o aroma mai rafinata, cumva apropiata de cea a nucilor si iti ofera o senzatie de satietate si implinire. Din naut se pot face si alte mancaruri, incluzand celebrul Hummus, dar eu am descoperit aceasta varianta simpla, rapida si gustoasa. Ideal este sa fierbem chiar noi nautul, doar ca fara o oala cu presiune dureaza foarte mult, si chiar si asa, poate dura cateva ore, dupa ce, in prealabil nautul a fost lasat in apa peste noapte, pentru rehidratare. Asadar, cand nu putem face toate acestea, cumparam naut gata fiert.

salata calda de naut

Pentru 2 portii de salata calda de naut, ai nevoie de:

  • 2 conserve de naut fiert
  • ulei de masline
  • 2 crengute de rozmarin proaspat
  • 1/2 de lamaie
  • sare neiodata

Scurge nautul si pune-l la fiert intr-o apa curata. Fierbe-l 5 minute si apoi scurge-l din nou. Aseaza-l intr-o farfurie si adauga sarea, uleiul de masline, lamaia si rozmarinul. Il poti savura ca si fel principal, alaturi de o salata sau ca garnitura pentru alte mancaruri. S-avem pofta, zic! :)

Kale sauté

- - Fel principal

Ea e Kale, sau Tuscan Kale, sau varza neagra, sau varza furajera. Nu e prea populara la noi si nici nu prea se gaseste. Eu am vorbit cu o doamna de la piata inca de toamna trecuta, poate seamana si kale in gradina ei. Am tot asteptat pana mi-am pierdut speranta, pana cand, surpriza, a adus-o la piata! Am luat o increngatura mare, stiind ca din frunze nu va ramane foarte mult.

kale

Aceasta leguma care, aparent, nu spune prea multe, este surprinzator de valoroasa. Nu degeaba am tot asteptat-o atat timp. Face parte din familia Brassica, ce include crucifere cum ar fi broccoli, varza, varza de Bruxelles, si contine cei mai valorosi nutrienti dintre toate suratele. De fapt, i se spune ” the queen of greens “, si nu intamplator. Ce o face exceptionala?

  • o ceasca ( o portie ) de kale contine 684 % din doza zilnica de vitamina K, 206 % din vitamina A, 134 % vitamina C, 9 % Calciu, si toate acestea cu doar 33 de calorii
  • este un aliment ce scade riscul aparitiei cancerului, datorita dozei mari de vitamina K – trebuie consumata cu moderatie de catre cei care fac tratament cu anticoagulante
  • este o sursa excelenta de minerale: cupru, potasiu, fier, mangan si fosfor
  • ajuta secretia de luteina, pentru ochi sanatosi
  • este un puternic antioxidant
  • reduce colesterolul si aparitia bolilor de inima

Te incurajez ca daca ai gradina, sa o cultivi, sau daca o gasesti, sa o cumperi, pentru ca este un aliment-minune!

Kale se poate gati saute, se pot face chips-uri din ea, sau adauga la tocanite sau ciorbe. Eu iti propun astazi sauté-ul.

saute de kale

Ca sa faci sauté pune intr-o tigaie:

  • o ceasca de ulei de masline
  • putin ardei iute
  • 6-7 catei de usturoi taiati in jumatate

Lasa usturoiul la aurit. Intre timp, spala kale, curata frumos fiecare frunza de pe cotor si tai-o fideluta. Adauga frunzele in tigaie si toarna cate putina apa in timp ce este pe foc. Cand e gata, asezoneaz-o cu sare si cu zeama de lamaie. Textura ei este usor dura, si are cumva gust de broccoli si varza. Noi am mancat-o in combinatie cu orez Basmati in care am pus drojdie inactiva pentru proteine si peste care am adaugat seminte de in si de canepa pentru inca multe alte beneficii. Pofta! :)

Budinca de ciocolata din avocado

- - Desert

Budinca de ciocolata din avocado, un desert super-sanatos, care contine acizi grasi esentiali, si 2 super-alimente. Ca sa faci budinca de avocado, ai nevoie doar de 3 ingrediente:

  • 1 avocado copt si curatat
  • 3-4  lingurite de cacao
  • miere dupa gust

budinca de ciocolata din avocado

Pune bunatatile intr-un vas si amesteca-le cu bleder-ul vertical pana cand se transforma intr-o budinca groasa si fina.  Tadaaaa! Iata desertul minunat, care te va surprinde inca de la prima degustare. Cu siguranta iti va placea!

P.S. – Se savureaza rece.